Tag Archive for harta in cui

Maramureș – locuri de poveste

De mult doream să ajung în îndepărtatul Mamarureș. Ocazia s-a ivit pe negîndite. Rămân recunoscătoare pentru invitație. Călătoria a început la câteva ore după miezul nopții și a durat destul până la destinație. Drumul a fost plăcut, am primit informații despre locurile pe unde am trecut despre obiective de interes turistic și istoric.

Partea I

Drumul nu a fost plictisitor peisaje minunate și cum am mai spus multe obiective interesante.

Cetatea Rupea – primul obiectiv interesant zărit din goana autocarului după ce am trecut de Brașov. Cetatea este impozantă se zărește de departe și parcă stă de veghe peste întinderea ținuturilor liniștite.

Sighișoara – Catedrala Ortodoxă, albă și măreață nu a trebut neobservată.

Reghin – Piațeta din Reghin și Biserica Catolică.

Reghin – Biserica Ortodoxăâ

Spectacolul norilor.

Ne apropiem, vremea schimbătoare.

Intrarea în Maramureș marcată prin vestita și unica poartă maramureșeană.

Am ajuns la destinați în comuna Oncești – Maramureș spre sfarșitul zilei. Comuna este la capăt de țară, cu toate acestea ne-am simțit ca acasă.
Am fost întâmpinați de niște pui de moroșeni timizi dar darnici alături de cîteva domnișoare frumoase, vesele și pline de voie bună.

Simpațicele noastre gazde.

Obicei specific Maramureșului, oale agățate în copac.

Mânăstirea Peri Maramureș – cea mai înaltă biserică de lemn din Europa având o înălțime de 75 m. Cum pășești în curtea mânăstirii observi silueta suplă a bisericii aflată la capătul unei alei împodobită cu flori diver colorate protejate de o minunată bordură de nuieșle de alun. Interiorul bisericii nu este terminat cu toate acestea arată foarte frumos, icoanele sunt fascinante. Se spune că în centru bisericii s-au săvârșit minuni.

Va urma partea II

Săpânța – Biserică și Cimitirul vesel.