Tag Archive for Gesneriaceae

Crin Rising Moon

Minuni de flori are acest crin. Pe lângă parfumul special florile lui sunt uriașe (lungime 16-17 cm deschiderea florii 20 cm), cu textură foarte fermă. Culoarea galben auriu este conturată cu o dungă de culoarea ciocolatei cu lapte. Planta foarte viguroasă poate atinge înălțimea de aproximativ 2 m. Este o încântare s-o privești și să-i simți parfumul. Relaxare totală.

Orhidee fluture – Orchis papilionacea

Nu multă lume știe că și pe teritoriul țării noastre cresc orhidee. Ele nu sunt atât de spectaculoase ca cele exotice însă au farmecul și frumusețea lor. Sunt plante terestre, le vom găsi în special în zona de sud-vest a țării (jud. Caraș-Severin, în Parcul Natural Porțile de Fier și pe valea Cernei). Sunt iubitoare de soare dar se pot dezvolta și la semiumbră. De aceea le vom găsi pe lângă lizierele pădurilor, luminișuri, pe pajiști însorite sau mlaștini. Solul preferat este cel calcaros.

O orhidee are nevoie de câțiva ani pentru a înflori, de aceea ocrotiți-le atunci când le întâlniți. Rupându-le veți contribui la dispariția lor.

Mulțumiri Doamnei Dr Ina Petrescu pentru foto.

Început de an primăvăratic

Anul acesta a început cu zile splendide, calde și soare generos. Vreme bună pentru o mică plimbare pe lunca Dâmboviței acum cu alei amenajate pentru promenade. Deși vegetația e în repaus iar culorile sunt cenușii, dacă știi să privești cu atenție găsești petele de culoare ale măceșilor, din când în când luciul Dâmboviței strălucește printre tufele de păpuriș și albul lebedelor plutind grațioase și liniștite acompaniate de lișițe . Prin vârful unui copac dacă ai noroc poți vedea vreun șoim singuratic căutând cu privirea lui ageră o pradă. Se poate întâmpla să o întâlnești și pe cumătra vulpe căutând ceva de mâncare. Hai la plimbare!


Vulpea a fost surprinsă cu ceva timp în urmă când toamna este pe sfârșite. Cerceta curioasă o cutie de Coca-Cola în același timp precaută la ce se întâmpla în jurul ei. A păstrat distanța cât a crezut ea de cuviință apoi a dispărut brusc când a simțit că distanța scade. Așa se explică calitatea fotografiei.

Povestea zilei

Patru pisicuțe foarte frumoase, trei mai curajoase una mai sfioasă, într-o zi de toamnă blândă, au simțit prezența mea străină și-au pornit în cercetare.

Ne plimbăm?

Da, sigur. Hai să mergem.

Unde este cel mic?

Hai să-l căutam.

Of, ce bine că l-am găsit.

Înseninare într-o zi noroasă

Ziua poate fi senină și atunci când soarele nu se arată iar norii cenușii induc nostalgii și ceva tristețe, prin simpla privire a florilor ce ne înconjoară. Frumoșii mei hibrizi, Kohleria Luci’s Rays, Sinningia
Luci’s Spot on Ametist Bell si Sinningia
Luci’s Secret Name, își etalează fiecare florile elegante ca semn de bucurie. Bucuria fiind de ambele părți, a lor că sunt iubite a mea că le ador,

Kohleria Luci’s Rays

Încerc să mi-o imaginez când toți bobocii se vor deschide.

Sinningia Luci’s Spot on Ametist Bell ca de obicei o încântare să o privești. Exemplar foarte florifer și durabil. Calități nu prea des întâlnite, ca urmare sunt foarte mulțumită de realizarea ei.

Sinningia Luci’s Secret Name, o altă adorată. Am tot scris despre pe pe bolg, căutați pentru alte informații și foto cu ea. Priviți-o, ce ținută are, ce culoare și pe deasupra și parfum.

Aguilegia

O plantă de grădină care-mi place foarte mult, Aguilegia este numele ei. Denumirea populară este Căldărușă. Își face simțită prezența începând cu jumătatea lunii Mai. Crește sub formă de tufă cu tije subțiri aparent fragile pline cu flori de diverse culori (albastru, roz, alb, mov, galben) iar forma asemănătoare unor clopoței. Este plantă perenă deloc pretențioase. Înmulțirea se face prin semințe sau divizarea tufelor. Grația și delicatețea ei nu trec neobservate. Încă ceva, unele varietăți de Aguilegia au și parfum. Căutați-o, va aduce grădinii voastre un aer romantic.

Este timpul pentru plantarea Gesneriaceaelor

Da, este timpul pentru a planta rizomii sau tuberculii de Gesneriaceae. După pauza din timpul iernii încet, încet încep să dea semne că vor să intre iar în vegetație. Muguri sau firicele fine dar puternice apăr din rizomi sau tuberculi. Unii sunt mai grăbiți alții mai molcomi. Trebuie să-i ajutăm prin pregătirea ghivecelor cu un substrat ușor amestecat cu puțin perlit . Rizomi și tuberculi nu se plantează adânc iar de-a supra se acoperă cu 1-2 cm de pământ. Se udă ușor, se pun la loc cald și luminos iar după câteva zile vor apare vârfuri tinere de plante. Nu ne rămâne decât să așteptăm să crească pentru a ne bucura de minunatele lor flori, acordându-le bineînțeles toată atenția și dragostea noastră.

Violeta africană / Saintpaulia Cezanne

Violeta africană / Saintpaulia Cezanne

Este o varietate de la Otimara, florile ei m-au fascinat deși la prima vedere nu par. Nu este o floare stridentă, se remarcă prin culoarea ei roz presărată cu mici puncte albastre sclipitoare. Petalele florii sunt cu marginile ondulate ceea ce o face mult mai interesantă. Florile sunt mari si datorită punctelor albastre niciodată o floare nu va semăna cu alta. Foliajul este verde crud.

Sinningia Luci’s Makeup

Sinningia Luci’s Makeup

Un alt hibrid foarte frumos. Nu am greșit deloc când l-am numit Makeup. Priviți cum și-a schimbat înfățișarea de la o zi la alta. Culoarea de bază galben lămâie s-a transformat într-un crem foarte deschis aproape spre alb. Din interior se observă irizații roz-lila foarte străvezii. Desenul din mijloc este mai vizibil, culorile ies mult în evidență. Floarea este mare comparativ cu alte sinningii cu forma florii asemănătoare. Nu pot decât să fiu încântată de rezultat. Dar mai are o calitate, este parfumată.

Achimenes Queen of Lace

Achimenes Queen of Lake – Un super achimenes cu flori mari involte. Pe fondul alb apar pete lila. Aproape că fiecare floare este diferită. În interior centru florii are culoarea mierii. Foliajul verde se armonizează frumos cu coloritul florilor. Tulpina viguroasă poate susține floarea. Un hibrid reușit al lui Serge Saliba pe care-l recomand.

Mulțumesc Monica pentru generozitate.

UPDATE 1 August 2020 – După câteva zile de la deschiderea bobocului floarea este absolut splendidă. Floarea rezistă foarte bine la temperaturi caniculare.